Regele se afla inaintea lor.Haina neagra si lunga pana in pamant se taraia printr-un culuar tainic.In urma lui era Aragorn si dupa el elful si gnomul.Regele tinea in mana o torta cu lumina slaba si ii calauzea pe
ceilalti.Pe peretii tunelului erau scrijelite mii de semne de neinteles.Gimli se obisnuise intratat cu aerul acela irespirabil incat nu il mai simtea.Totul se intampla ca intr-un vis.Repede si neinteles.Si acesta si-ar fi continuat ritmul arert daca deodata regele nu s-ar fi oprit.La prima vedere ai fi zis ca tunelul se termina infundat dar la o privire mai atenta ai fi observat ca poarta dandu-se la o parte ar fi deschis drumul spre libertate.Aproape se intunecase.Insa cei trei inspirara cu atata pofta de parca ar fi fost aerul proaspat al diminetii.Observara ca ii ardea garlejul.Deabia acum puteau resimti urmarile duhorii din temnita.Pentru prima data cei trei puteau vedea asazisul "oras".Acesta era constituit din colibe triunghiulare pana in pamant facute din lemn si un soi de frunze mari si ovale nemaiintalnite.
Din prima clipa in care Aragorn pusese piciorul pe pamant se auzi un strigat care il incolti pana in strafundul inimii.Un sunet care trebuia uitat dar care ramase in interior ca o rana.Un tipat ascutit si infricosator iesit din umbrele uitarii:
-Rege al Gondorului,as vrea sa-ti cer iertare pentru ce ti-am facut.Nu am stiut ce fac.Te-ai dovedit un rege bun si
intelegator.Ma voi invinovatii toata viata pentru asta.
-Nu te osteni,raspunse Aragorn,nu ai de ce.Stiu ca nu ai facut-o din adins.Nazgulii au venit inaintea mea si ti-au luat mintile.Nu mai erai tu.Imi pare rau ca nu am ajuns sa te cunosc asa cum esti tu.Acum , salutari!
-Dar totusi primeste trei cai ca sa puteti fugi de nazguli,le ura regele si se facu nevazut.
Peste cateva minute regele aparu alaturi de doi insi si de trei cai.Aragorn il lua pe cel maroniu si salbatic.Legolas lua unul alb si zvelt.Gimli insa nu putea calari.Legolas il ruga sa se urce in spatele lui.La fel ca pe vremuri.Si el accepta.
-Drum bun!le ura regele si ii privi cum dispar printre copaci.
Exact cum graise Aragorn,norul negru care acoperea mintea oamenilor se ridica facand loc linistii.Regele se simti
impacat.Ca si cum o parte rea din el s-ar fi ridicat lasand-ul sa se bucure de viata.Nici tipetele oamenilor nu se mai auzeau.Regele zambi pentru prima oara din toata
inia.Se intoarse si intra in tunel fredonand un cantec ,incet.
Dar pentru cei trei greul abia acum incepea.Trebuia sa o ia pe un drum.Si cat mai rapid caci rasuflul rece al nazgulilor le sufla in ceafa.Pana acum se gandisera cum sa evadeze.Cum sa iasa din temnita.Acum reusisera,insa nu stiau ce sa faca in continuare.Doar sa scape de nazgulii care ii urmareau.Calareau cu repeziciune.
Nu trecusera cateva minute ca cei trei fura nevoiti sa opreasca.Inaintand la inceput auzisera o cascada curgand.Apoi o si zarisera.Si abia acum puteau realiza cum era asezat relieful prin acele zone.Atunci cand ajunsera la "bariera" aflasera ca de partea cealalta curgea un rau care formase o cascada.Acum ajunsera in dreptul ei.Puteau trece pe marginile ei pentru ca erau poteci-probabil facute de oamenii regelui-insa problema era ca foarte greu se auzea vrun strigat al nazgulilor care sa-i vesteasca ca sunt pe aproape din cauza zgomotului facut de cascada.Mai mersera pret de cateva ore dealungul raului pana se intuneca intratat incat Gimli nici nu-si mai vedea varful nasului.Asa ca pana la urma au fost obligati sa se opreasca pentru a nu orbecai pe intuneric si pentru a cadea-cine stie?- in rau.Nu aveau nici o siguranta ca nazgulii le pierdusera urma.Daca ar fi facut un foc af fi fost observati imediat.Asa ca se asezasera unii jos, altii sprijiniti de copac si asteptara sa li se obisnuiasca ochii cu noaptea.Astazi era randul lui Aragorn sa stea de paza iar ceilalti sa doarma dar...(sincer) cine ar fi dormit?Era o noapte neagra fara stele.O noapte invaluita in intunericul tacerii.O tacere precauta,fortata sau una din obisnuinta.Peste un timp vantul se schimase.Aducea cu el ceva misterios si necunoscut din umbrele trecutului.Fiecare il simtea dar nimeni nu spunea nimic.Gimli statea rezemat de un copac in sezut.Legolas la fel pe o piatra.Aragorn era in picioare,rezemat.Parca printre ei pluteau spirite din alta lume.Peste cateva momente aerul parca fusese imbacsit cu otrava.Mintea era in alerta.Stia ca trebuia sa scape de locul acela blestemat ca erau in pericol.Dar trupul numai asculta.Parca dormeau.Gimli inchise ochi si cazu frant,dar nu de oboseala. Legolas il urma.Norocul lui Aragorn fusese ca el statea in picioare si cat timp se mai tinea, nu adormise in acel somn dulce si otrazivor al nazgulilor.Caii devenisera agitati si faceau miscari bruste rezemandu-se pe cele doua copite din spate.Dupa multe eforturi animalele reusisera sa rupa funia(atat de mare era spaima lor) si o luara la goana pana se prabusira in rau unde fura luati de ape.
Aragorn realizase de mult ce se intampla dar nu putea face nimic.Mintea nu avea nimic era intacta insa legatura sa cu trupul nu mai era.Ramasese in aceasi pozitie sprijinit de copac.Ochii ii jucau
feste.Se prabusi la pamant.Privirea intredeschisa era in ceata.Cine stie ce arme pe cat de nevazue pe atat de necrutatoare mai creasera nazgulii din fiinta si ura lor pentru tot ce e bun.Ultimul lucru pe care il mai vazuse Aragorn fusese o umbra(s-a zis ca nazgulii nu se vad dar in punctul in care atacau isi capatau forma reala pentru a baga spaima in nefericit)si o mana o sabie de un foc intunecat dar care daca te strapungea iti ingheta inima putin cate putin.O alta umbra, una mai reala, de un verzui-feriga care aparuse.O lumina orbitoare si...atat.
